Inspectorii școlari din Prahova au început, chiar de astăzi, verificările în unitățile de învățământ din județ, urmărind modurile în care au fost implementate măsurile pentru prevenirea răspândirii Covid-19, în contextul revenirii copiilor în școli și grădinițe.

 

“Luni, 8 februarie 2021, începe semestrul al doilea al anului școlar 2021-2021, aflat, în continuare, sub semnul pandemiei de COVID19. În acest context, doamna Ilona Rizea, inspector școlar general al Inspectoratului Școlar Județean Prahova, efectuează monitorizarea aplicării  Ordinului comun al Ministerului Educației și al Ministerului Sănătății, nr. 3235 din 4.02.2021, pentru aprobarea măsurilor de organizare a activității în cadrul unităților/instituțiilor de învățământ în condiții de siguranță epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2”, au transmis reprezentanții ISJ Prahova, precizând că astăzi sunt vizitate Colegiul Național „I.L. Caragiale” Ploiești, Liceul Tehnologic de Transporturi Ploiești, Școala Gimnazială „Constantin Stere” Bucov, Școala Gimnazială „Mihai Vodă” Pleașa (Bucov), Școala Gimnazială Chițorani (Bucov), Liceul Tehnologic „Gheorghe Ionescu Sisești” Valea Călugărească, Școala Gimnazială „Ion Ionescu” Valea Călugărească.

“De asemenea, inspectorul școlar general va monitoriza modul în care unitățile școlare sunt pregătite pentru începerea semestrului al II-lea: dacă directorii acestora au organizat spațiile astfel încât să se asigure distanțarea maxim posibilă, prin amplasarea optimă a mobilierului școlar, au stabilit circuitele funcționale, au asigurat materialele de curățenie, igienă și dezinfecție, precum și materiale de protecție pentru elevi și personal”, au mai precizat reprezentanții IJP Prahova.

În prezent, 425 de școli din județ funcționează conform scenariului verde, alte 220 funcționează conform scenariului galben, iar 3 funcționează conform scenariului roșu.

ISJ Prahova a anunțat că monitorizările vor continua în zilele următoare, fiind efectuate de către inspectorii școlari din cadrul instituției.

Joomla SEF URLs by Artio