Consiliul Județean al Elevilor Prahova trage un semnal de alarmă cu privire la modalitatea de acordare a burselor pentru elevi, în localitățile din județ. În urma unei consultări la care au participat aproape 1.800 de tineri a rezultat că aproape jumătate nu beneficiază de drepturile cuvenite.

 

CJE a arătat că 1.770 de elevi au fost consultați cu privire la acest subiect, demersal având drept obiectiv creionarea unei statistici reale, care să cuprindă o listă cu localitățile în care bursele sunt acordate, cuantumul în care se acordă acestea și care sunt criteriile pe care un elev este nevoit să le îndeplinească pentru a beneficia de o bursă școlară.

“În urma rezultatelor, putem observa cu tristețe că aproape jumătate dintre respondenți (785) nu au acces la burse, în ciuda faptului că acest drept este prevăzut în Legea educației naționale nr. 1/2011.

În urma analizei efectuate de Consiliul Județean al Elevilor Prahova, 271 de elevi afirmă că primesc burse de merit, 108 burse de studiu, 80 burse de ajutor social, iar doar 35 îndeplinesc criteriile pentru a obține bursele de performanță. Analizând cuantumurile alocate pentru bursele de merit, aproximativ 200 de elevi prahoveni afirmă că sunt răsplătiți de către autorități cu sume care variază de la 70 la 200 de lei lunar sau, deși contradictor legislației în vigoare, cu aproximativ 300 de lei pe semestru, fără a primi sumele alocate de Consiliul Local lunar, așa cum ar trebui. La polul opus se află bursele de performanță, unde 24 de elevi sunt recompensați cu sume care variază între 100 și 200 de lei, în timp ce restul nu pot estima. Dacă ne referim la bursele sociale, cele mai mici cuantumuri însumează 30 de lei, timp în care cele mai mari ajung la 200 de lei, iar la mijloc vorbim de sume de aproximativ 100-150 de lei. Pe de altă parte, elevii care se încadrează în criteriile pentru acordarea burselor de studiu primesc lunar între 50 și 150 de lei, în unele cazuri favorabile ajungându-se și la sume de aproximativ 250 de lei lunar”, au arătat reprezentanții CJE.

În condițiile date, aceștia consideră că bursele nu mai pot fi considerate motivante pentru elevi. „În perioada următoare, vom lupta atât pentru respectarea criteriilor de acordare a burselor de merit, ținând cont de faptul că aproximativ 150 de elevi ce primesc bursă de merit susțin faptul că acestea nu sunt acordate în conformitate cu criteriile generale de acordare a burselor de merit, aprobate prin Ordinul ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 5576/2011, dar și pentru creșterea cuantumurilor burselor pentru toți elevii din județul Prahova! Sperăm ca autoritățile publice locale să accepte un dialog permanent cu reprezentanții elevilor prahoveni, pentru a găsi împreună cele mai bune soluții”, au mai transmis reprezentanții CJE Prahova.

Joomla SEF URLs by Artio