România este, din nou, codaşă în comparaţie cu celelalte ţări ale UE, prezenţa la urne în ziua euroalegerilor fiind de 27,67%, sub media europeană de 43,09%. În Prahova, 25,38% dintre cei 686.790 de locuitori cu drept de vot au mers duminică la urne, majoritatea celor 174.309 optând pentru PD-L. Pe tot parcursul zilei de duminică, s-a remarcat războiul dintre PD-L şi PSD purtat prin intermediul comunicatelor de presă, cele două formaţiuni acuzându-se reciproc de fraudă electorală. Totuşi, niciunul dintre cele două partide nu a depus o plângere scrisă la BEJ în acest sens, singura înregistrată venind din partea PRM-ului. Tot în Prahova, la secţia numărul 396 din Zănoaga, comuna Dumbrava, un bătrân cardiac în vârstă de 73 de ani a murit... după ce ... continuare
În fiecare an, pe 5 iunie, autorităţile locale şi centrale, ONG-uri şi fundaţii sărbătoresc prin tot felul de activităţi Ziua Mediului. Trecând peste stupidul ideii de Ziuă a Mediului, ca şi când nu acest lucru ar trebui să fie prioritatea oricui vrea să trăiască şi să fie sănătos, în afară de acţiunile de pe 5 iunie, autorităţile locale dar şi cetăţenii fac prea puţin pentru a menţine judeţul curat. Dacă oamenii nu au învăţat încă despre gunoiul aruncat selectiv sau măcar la coşuri special amenajate, autorităţile nu fac nici măcar proiecte pe care să le finanţeze UE.
Acţiuni şi discuţii
Săptămâna trecută, în preajma zilei mediului au avut loc tot felul de manifestări. Voluntarii de la AIESEC au făcut marş pentru a arăta nevoia de mediu curat şi au adunat câteva gunoaie din două parcuri din Ploieşti. Muzeul Judeţean de Ştiinţele Naturii Prahova în parteneriat cu Fundaţia Oamenilor de Ştiinţă Prahova a organizat două acţiuni de ecologizare a albiei râului Teleajen şi a afluenţilor acestuia, în localităţile Boldeşti Scăieni şi Izvoarele, cu ajutorul a 500 de elevi. Gunoaiele au fost adunate selectiv. La sala de 200 de locuri din Palatul Administrativ a avut loc o masă rotundă cu tema Săptămâna Mediului Tău, prilej cu care s-a discutat stadiul proiectului pentru managementul deşeurilor, derularea proiectului
... continuare
•Poduri şi investiţii care nu există * Lucrări edilitare care sunt plătite din greu, dar nu le vede nimeni * Hoţii trec prin faţa Primăriei, a Poliţiei şi jandarmilor cu remorca de lemne, dar fără să îi vadă cineva *
Viaţa la ţară nu este idilică, nu are parfumul pe care îl visăm sau ni-l închipuim. Dincolo de aşa-zisa linişte, aparentă, este o luptă surdă, mută şi disperată. Aidoma legii junglei, scapă doar cei care au colţi, ghiare şi… sprintenul mai aprig! Prada şi prădătorul se salută între ei, chiar se votează ori se susţin reciproc. Dacă aşa este peste tot în ţară, nici în comuna Ceraşu nu se putea altfel. Nimeni nu spune nimic. „Ne este frică… ce ne facem, dacă avem nevoie de EI?!”. Cam aceasta este expresia curentă pe care o auzi prin comuna Ceraşu.
Edilul comunei, primarul Dumitru Duca, circumspect şi reţinut, avea să ne spună, totuşi, că are foarte multe probleme, dar nu aşa de mari „cum vi s-a spus dumneavoastră. Ştiu eu, foarte
... continuare
Recentul scrutin electoral a demonstrat, iarăşi, că politicienii noştri au şi ei o mare durere pentru ţara asta. Fix în cot! Doar cu ocazia campaniilor electorale mai au ocazia să dea piept cu poporenii, cu praful şi gropile de pe uliţele patriei.
Motivele sunt străvechi şi adânc înrădăcinate. Iată că zilele acestea ne-am pricopsit cu o altă „garnitură” de politicieni care au primit voturile noastre (ale celor care am avut neobrăzarea de a ne prezenta la urne), dar şi dispreţul celor care nu s-au prezentat la vot, pentru a ne reprezenta ţara în forul european suprem.
În actualul lot al noilor europarlamentari sunt câteva feţe… pe care, dacă le întâlneşti noaptea, duci automat mâna la portofel ca să verifici dacă mai este la locul său.
... continuare
S-a încheiat runda electorală, în nota obişnuită, ba chiar şi cu rezultatele anticipate. Rezultatele, nu alegerile! Nota comună (5 cu indulgenţă) este aceea a unei apatii, a unei indiferenţe nici măcar mascate. Am numit-o cu “bătaie” indiferenţă, fiindcă absenteismul este o stare mai compozită, cu implicaţii diverse şi chiar contradictorii, între care se află şi sila sau lehamitea, şi nepăsarea, şi lipsa speranţei.
Oricum, nu este chiar un semn bun că în continuare: tineretul inteligent, independent şi uşor impertinent (ca să folosesc adjectivele lui Caragiale) refuză, ce zic eu: nici măcar nu catadicseşte să se prezinte la vot. O treime din populaţia cu drept de alegător – nu este o performanţă de trecut în analele gloriei unui neam!
... continuare
Mai mulţi funcţionari de la Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Prahova sunt acuzaţi de către Regia Autonomă de Administrare a Patrimoniului Protocolului de Stat (RAAPPS) de abuz în serviciu contra intereselor publice pentru că au înscris în evidenţele de carte funciară dreptul de proprietate al Regelui Mihai I pentru imobilele din domeniul Peleş, în lipsa proceselor de punere în posesie şi fără plata unei sume estimate la proprietăţile care reprezentau domeniul Peleş sub rezerva compensării valorii lucrărilor efectuate de statul român ulterior preluării. Secretarul General al Guvernului, Daniela Andronescu, a declarat că valoarea acestor domenii, aşa cum reiese ea din raportul de expertiză, era de 1,8 milioane euro, dar că, după o reanalizare,
... continuare
În timp ce ploieştenii trebuie să suporte în fiecare sfârşit de săptămână afluxul de autoturisme care le tranzitează oraşul în drum spre munte, iar bucureştenii înjură lucrările la Centura de Vest a Ploieştiului, constructorul PA&CO a reuşit să facă din aprilie 2008 şi până acum doar 5,7 km din cei 12,8 km cât are toată centura. Miercuri, prefectul judeţului Prahova, Radu Oprea a condus un comandament de urgenţă unde au participat toţi responsabilii cu această lucrare. “Până pe 30 iunie, constructorul ar trebui să facă 8,1 km de drum, distanţă din care a făcut doar 4,1 km de drum pe 4 benzi şi 1,6 km pe 2 benzi.
Constructorul a spus că are tot felul de probleme, dar acum am constat că nu era chiar aşa. Cu reţelarii Electrica şi Distrigaz
... continuare
Acum, toată lumea ştie ce este aşa numitul Jet Set. Îi vedem în fiecare zi în toate revistele, sunt frumoşi, simpatici şi cu aspect de recent veniţi de la Gstaad sau pregătind valize pentru a pleca în Maui. Apar la toate petrecerile şi cocteilurile unde se permite accesul presei şi al fotografilor. Un obiectiv atractiv şi relativ uşor de atins pentru orice căţărător convins.
Căţărătorul sau prietenul nostru comun
„Odată ajuns în societate, aceasta ţi se poate părea foarte plictisitoare, dar neaflându-te acolo ar fi o tragedie", afirma cu graţie prietenul nostru comun Oscar Wilde.
Înainte de a începe să detaliez parafernalia necesară unui căţărător ce aspiră să escaladeze această ramă a societăţii, mi-ar plăcea să descriu puţin
... continuare
„Într-o copilărie sfârşită prea repede şi nedefinită mi s-a spus să nu împart jucăriile cu indiferent cine.
Într-o adolescenţă creionată pe un gând mi s-a spus să nu mă dărui oricărei persoane.
Într-o maturitatea nemărturisită de mine, mie, mi s-a spus că nu e bine…”
Dan Minoiu
Sinceritate aproape adolescentină, împrejmuită totuşi de analiza maturităţii. Tumult de trăiri care se cer a fi mărturisite. Versuri pornite dintr-un preaplin al luptelor dintre „înăuntru” şi „înafară”. „Părerile” expuse sunt consecinţe ale lansării de vineri, 5 iunie, din sala Bibliotecii „Nicolae Iorga”, a volumului de versuri „Să nu mori în week-end”, semnat de Dan Minoiu şi apărut la editura Karta Graphic.
Aflat la cea de-a treia carte, după „Scrisoare din anonimat” (2005) şi „Scrisoare pentru un vis ucis” (2007), autorul îşi „concentrează” poemele în jurul binefăcătoarei familii („Familie, te aşteptam de mult!”), aşa cum însuşi mărturiseşte în „Prefaţă către cei dragi.” Termenul de „acasă”,
... continuare
Cum pe la noi (urbea cea dătătoare de „culte” diverse şi „culturi” pe măsură – fatidice şi zgomotoase pe alocuri, fără „nerv”, ori, dimpotrivă, înţesate cu trăiri, dar despre care nu ştie aproape nimeni) rar se întâmplă să (re)trăieşti o desfăşurare de idei ca pe un imbold de sine stătător, demn de a împinge spre retragere vreme de cel puţin câteva ceasuri (spre a găsi loc noilor idei într-un „sertar” adecvat), întâlnirea de joi, 4 iunie, din sala de lectură a Bibliotecii Judeţene „Nicolae Iorga” a fost, de-a dreptul, fericită. Asta pentru că motivul nu doar al intrării în sală, ci şi al rămânerii, a fost lansarea unei noi ediţii a volumului „Când moare o epocă”, semnat de scriitorul şi publicistul Dan Ciachir.
... continuare