Calea spre zădărnicie
Dacă tu, Gică, Ion, Vasile, Tanţa, sau cum te-o mai chema, crescut şi educat cu frica de Cel de Sus, cu respect faţă de semeni, consideraţie faţă de autorităţile statului şi într-un cult faţă de Lege, ai o problemă, ce faci? Apelezi la Organe! Ei bine, din acea clipă poţi să spui că mai bine rămâneai cu paguba! Garcea îşi înmoaie picsu’ntre buze şi silabiseşte transpirat. Timpul trece şi, dacă ai noroc cât China, dosarul tău ajunge la… un „dom’ procoror”. Aici, altă tărăraie! Audieri, confruntări, declaraţii, expertize – se freacă menta la nivel de atom, de particule fundamentale. Dar cu metodă! În fine, dacă soarta, ursitoarele, zodiacul sunt de partea ta, dosarul cu speţa durerilor tale ia, în ... continuare
Certurile par a fi lait motivul primelor şedinţe de consiliu din 2009. După ce la Consiliul Local aleşii au dezbătut problemele lui Radu Socoleanu, la Consiliul Judeţean discuţiile au fost cauzate de situaţia a patru aleşi PNDC care au anunţat că au trecut la PD-L, ca urmare a dizovării partidului. Anunţul a stârnit un mare scandal, mai mulţi aleşi judeţeni susţinând că foştii PNDC-işti nu mai au voie să facă parte din CJ. La şedinţă au participat şi liderii centrali ai PNDC care au susţinut că partidul există în continuare.
Şedinţa Consiliului Judeţean Prahova a debutat cu validarea mandatelor a patru noi aleşi judeţeni, care au primit funcţiile după demisiile depuse de Augustin Mitu, care a obţinut un post de secretar de stat la Ministerul Educaţiei, George Nastasia, care a plecat la Ministerul Turismului, George Ionescu şi Andrei Sava, care au câştigat alegerile parlamentare. Înlocuitorii lor sunt Anda Păuşan (PSD), respectiv Dan Ciolac, Bogdana Ţiţei şi Simona Dolniceanu (PD-L). Imediat după depunerea jurământului celor patru, vicepreşedintele CJ, democrat-liberalul Auraş Dragomir, a anunţat că grupul PD-L s-a mărit, de la 11 la 15 membri, prin înregimentarea în partid a patru consilieri aleşi de pe listele PNDC-ului. Cei patru, Constantin Săseanu, Dragoş Gunia,
... continuare
Aflat la al doilea mandat, deşi nimeni nu îi dădea vreo şansă pentru a ajunge din nou în Parlament, deputatul Mihai Apostolache şi-a inaugurat la finalul săptămânii trecute biroul de parlamentar din Vălenii de Munte. Deputatul care reprezintă locuitorii din Colegiul 5 Vălenii de Munte a povestit că în următorii patru ani şi-a propus să rezolve fluidizarea traficului în Vălenii de Munte, modernizarea spitalului din localitate şi promovarea din punct de vedere turistic a zonei superioare a Teleajenului.
„Obiectivele principale pe care le am sunt cele enunţate în campanie. Este necesară o şosea de centură care să înceapă, eventual, de la Gura Vitioarei, să ocolească Vălenii de Munte şi să ajungă la Drajna. De asemenea, atragerea de fonduri pentru modernizarea spitalului, adică extinderea şi dotarea acestuia cu aparatură corespunzătoare, şi înfiinţarea unui ONG pentru promovarea Văii Teleajenului sunt alte două puncte pe lista mea de priorităţi”, ne-a declarat Mihai Apostolache . Deputatul social-democrat a menţionat că, pentru ducerea la îndeplinire a priorităţilor va colabora în permanenţă cu toate autorităţile responsabile de rezolvarea acestor probleme. „În această parte a judeţului sunt foarte multe monumente istorice pe care
... continuare
Mult zgomot pentru nimic. Aşa s-ar putea traduce şedinţa Consiliului Local Ploieşti de la finalul săptămânii trecute. Un fax venit din partea lui George Becali, preşedintele PNGCD, prin care era anunţată excluderea din partid a lui Radu Socoleanu a pus pe jar consilierii locali. Becali solicita invalidarea mandatului de ales al lui Socoleanu, dar o parte dintre consilierii ploieşteni nu au dorit să îi facă pe plac liderului PNGCD. Discutarea situaţiei lui Socoleanu a fost amânată pentru o şedinţă viitoare.
Radu Socoleanu a pledat nevinovat, invocând drepturile omului şi a solicitat colegilor să ignore scrisoarea organizaţiei centrale a PNG-CD. „Nu am ştiut nimic de excluderea mea din partid faţă de care mi-am făcut datoria. Vă cer să amânaţi proiectul privind înlocuirea mea din consiliu”, a spus Socoleanu. În favoarea fostului viceprimar al Ploieştiului a intervenit Emil Calotă care i-a luat apărarea penegistului. "Încălcăm drepturile omului şi prevederile Cartei Aleşilor Locali. Oricăruia dintre noi i se poate întâmpla asta. Cred că nu este cazul să creeam un precedent”, a spus Calotă, care a părăsit şedinţa motivând că nu poate vota aşa ceva fiind în incompatibilitate cu statutul său de membru în Congresul Puterilor Locale de la Strasbourg.
... continuare
Direcţia de Evidenţă şi Valorificare a Patrimoniului e în trepidaţii. Gheorghe Bratosin, omul despre care noi am mai scris prin APH, a ales varianta optimă, pentru cariera domniei sale. Nu vă gândiţi că a participat la vreun concurs de striptease masculin sau de bucătărie pentru a apărea în Guinnes Book, nu! Bratosin a ales, pur şi simplu, varianta demisiei. Da, noua grilă de programe a Primăriei Ploieşti promovată de ăla mic şi deloc negru care a ajuns primar a băgat spaima printre birocraţii înfipţi în scaunele de director din Primărie. Probabil că Bratosin a vrut să facă el primul pas, fiind deja în temă cu ambiţiile noului primar de a mai tăia de la buget cheltuielile cu droaia de directori aflaţi în subordine. Şi a ales, onorabil, Seppuku.
... continuare
Sub egida Filarmonicii “Paul Constantinescu”, sala de spectacole a Casei de Cultură a Sindicatelor va găzdui joi, 5 februarie, reprezentaţia câtorva dintre lucrările unui tânăr compozitor ploieştean, plecat în urmă cu 5 ani în promiţătoarea Canadă – Marius Herea. Una dintre compoziţiile sale - Concertino pentru pian şi orchestră - va fi prezentată publicului ploieştean de pianista Lorena Eckell (Argentina) – foto.
Despre continuitatea muzicii sau arborele genealogic al unei arte
Marius Herea, absolvent al Conservatorului din Braşov, nu este un necunoscut pentru iubitorii de muzică clasică din urbea noastră. În 2004 (când tânărul muzician pleca în Canada, cu un gust amar după „nesecata Românie”, în care, după cum e „datina”, dacă n-ai „pile”, nu te afirmi) a avut loc, la Ploieşti, premiera „Simfoniei Renaşterii”, dirijată de Ovidiu Bălan, cel care, de altfel, va dirija şi concertul din această săptămână.
Muzica lui Marius Herea este, după cum ne-a mărturisit, o continuare a clasicismului şi romantismului. „Noutatea apare în cadrul unui context vechi. Dacă ai nega asta ar fi ca şi cum ţi-ai nega propria familie, nu? Fiecare este unic în
... continuare