Sâmbătă, 25 Noiembrie 2017
 

Maşină răsturnată, în urma unui impact frontal pe DN 1B. Doi răniţi au ajuns la spital

Written by Anca Visan  | Created on Saturday, 11 November 2017 14:47  |  Category: Știri locale

accident centura estAccident grav pe Drumul Naţional 1B, în dreptul localităţii prahovene Loloiasca. Două maşini s-au ciocnit frontal, una dintre ele răsturnându-se, iar două persoane au fost rănite şi transportate de urgenţă la spital. O a treia persoană a scăpat cu răni mai uşoare.

 

Accidentul s-a produs sâmbătă, în jurul orei 13.15, în localitatea Loloiasca, pe tronsonul Ploieşti-Mizil al DN1B. În coliziune au fost implicate două autoturisme, care s-au lovit frontal, iar unul dintre ele s-a răsturnat şi a ajuns pe plafon, potrivit Inspectoratului Judeţean de Poliţie Prahova.

În autovehicule se aflau trei persoane, două dintre acestea fiind rănite mai grav şi necesitând transportul de urgenţă la spital, potrivit informaţiilor oferite de ISU Prahova.

În urma coliziunii, traficul rutier pe DN1B se desfăşoară cu restricţii, sensul de mers Buzău-Ploieşti fiind blocat. În această zonă drumul naţional are o singură bandă pe sens.

Un alt accident a avut loc sâmbătă dimineaţă în Prahova, pe DN 1, pe tronsonul care deserveşte Centura de Vest a Ploieştiului, pe sensul de mers spre Bucureşti, pe tronsonul cuprins între sensul giratoriu de la Strejnic şi cel de la cartierul Mitică Apostol. Două autoturisme au fost implicate în coliziune, potrivit informaţiilor oferite de reprezentanţii Inspectoratului Judeţean de Poliţie Prahova, care au anunţat că o persoană a fost rănită în urma impactului.

(foto: arhiva APH)