Ce-a mai tare chestiune din ultimele zile mi-a fost oferită de domnul senator Daniel Savu (PSD), care s-ar fi decis să ia atitudine, strigând în gura mare (nu în faţa casei luate prin ANL în cartierul Carino din Ploieşti), ci taman din mijlocul Comisiei de Control a SRI din Parlament.sri

Potrivit surselor mele, domnul senator a prezentat colegilor săi parlamentari o situaţie pe care ar fi descoperit-o domnia sa pe un site de anunţuri, dorind, nici mai mult nici mai puţin, decât demiterea directorului SRI Prahova, Marin Constantin.

Savu a informat onorata comisie că şeful SRI Prahova, Marin Constantin, ar fi publicat pe un portal online nişte anunţuri în care îşi vinde niscaiva viloaie, iar Savu ar fi denunţat bogăţia şefului SRI, adică de unde are chiaburu bugetar case, etc etc

Eu m-am amuzat teribil după discursul lui Savu. Cine naiba îşi poate imagina că Marin îşi publică nişte anunţuri imobiliare pe un site cu numărul său personal de telefon, în afară de Savu? Nimeni!

Probabil că cineva a publicat anunţurile, în numele şefului SRI, iar Savu, navigând el la întâmplare pe net, a dat exact de anunţul cu numărul de telefon al lui Marin. Coincidenţa naibii, prieteni!
Din întâmplarea asta, eu înţeleg mai multe chestiuni:

Senatorul Daniel Savu căuta vile de vânzare, motiv pentru care îi doresc succes în continuare, fiindcă e important un acoperiş deasupra capului.

Domnul senator ştie pe deasupra numărul şefului SRI Prahova, dacă chiar i-a sărit în ochi la simpla lecturare a unui anunţ de pe net

Domnul Savu este invidios pe Marin că îşi vinde casa, în timp ce el stă tot într-o vilă a ANL (Program guvernamental dedicat tinerilor până în 35 de ani, poveste veche, nu?)

Revenind la un ton serios: Pesediştii prahoveni sunt supăraţi pe SRI Prahova pentru că instituţia face informări riguroase despre ciordeala din judeţ, în care apar nume importante ale social-democraţiei (e un subiect savuros, vă las să urmăriţi arestările care urmează)

SRI Prahova îşi face treaba, iar asta încurcă din ce în ce mai rău pe unii şi pe alţii – băieţi, staţi la rând, că mai e DIICOT, DNA, etc

Cineva a conceput o făcătură prin publicarea unor anunţuri în care apare numărul de telefon al lui Marin Constantin, şeful SRI, după care senatorul Savu s-a dus la parlament cu „sesizarea"

Savu a muşcat momeala sau a făcut-o intenţionat atunci când a „sesizat" Comisia.

Ca fost ofiţer de informaţii, este greu de crezut că Savu mai e la vârsta la care muşcă momeli. Atât!

Preluare de pe blogul autorului

Joomla SEF URLs by Artio