nicolae boaru bibliotecaSuntem scufundaţi în „tristeţe şi circ", spunea una dintre cele mai mari poete ale generaţiei '80, Mariana Marin. Poeţii simt, sunt „seismografe" – metaforă tocită, chiar – ale timpurilor care stau să vină, precum şi nişte diagnosticieni ascuţiţi ai climatului prezent.

E drept că poeta a murit în 2003, că puţin le pasă majorităţii scălâmbe lăuntric, a pofticioşilor de toate, a înfriguraţilor după senzaţii, divertisment, „ţoale & ţoape" de ea. Nu erau pe atunci problemele „circăreşti" legate de suspendarea lui Băsescu, deşi trăiau bine, foarte bine şi Iliescu şi Constantinescu şi Băsescu; nu erau Ponta (dar chiar deloc, deloc..., Antonescu trecuse de la Ministerul nu-ştiu-care la altceva – fără-importanţă, nici B1 nici splendoarea de Antena3 nu produceau efluviile înmiresmate cu care ne-au obişnuit de vreo câţiva ani.

Şi totuşi lumea era în tristeţe până pe la inimioară, pe la „ţâţişoare", ca Ana în baladă şi în circ până în creştetul dovleacului care nu s-a transformat la foarte mulţi în tigvă cugetătoare.

Uităm, însă, credem că prezentul este întotdeauna mai schimonosit şi mai necioplit. Când eram în 2008 şi când majoritatea votantă era plină de împrumuturi la bănci, nicio tresăltare de bucurie, niciun vot în plus pentru dreapta liberală. Bizonul comunitar credea că i se cuvine totul.

A rămas cu încredinţarea asta. "Să i se dea" – iată preceptul fundamental.

Poate că are dreptate, nimeni nu poate decide care va fi fiind măsura corectă, cărarea potrivită. Am uitat şi adevărul că aparţinem unui popor nu muncitor – foarte muncitor şi care n-aştepta de la nimeni adaosul de bine şi frumos în viaţa lui.
Muncea cu ai săi, ca în celebra scenă a Moromeţilor, a secerişului, sau ca în descrierea robotei permanente din familia lui Creangă – de dimineaţă foarte devreme până seara foarte târziu. Rareori câte-o horă şi câte-o clacă la care se vorbea în cimilituri şi pilde. Astăzi nu simţi „trendul" muncii decât dacă este pe bani grei. Ceva din marile decenii ale civilizaţiei de după 1946 tot a rămas.

Auziţi: „ei se fac că ne plătesc, noi ne facem că muncim". Iată progresul şi iluminismul.

Juxtapuneţi acest principiu de viaţă briliant altor concluzii amare din veac (fă-te frate cu dracul ....; frate, frate dar....) şi veţi avea în puţin şi pe scurt o explicaţie pentru cernoziomul din care vor creşte buruienile năravurilor moderne.
Aşa cu 2008 – nici nu ne-a păsat că .... puteam mânca şi altceva decât păsat! Ni se cuvenea, nu-i aşa!?

Nici măcar nu constatam că nu e război, nu e seceta de după 1946, că nu mai erau Securitatea, Canalul, ridicările din noapte, închisorile politice, dictatul conştiinţei. Românul se văita şi chefuia. Era rău în 2008, fiindcă nu era atât de bine ca în anii '80, când... neavând ce să mănânce în afară de creveţi vietnamezi şi peşte congelat, jinduiau anii '70 când de fapt începuse „revoluţia culturală maoistă" şi când se nostalgiza după anii '65 - '66, când ce-am vrut să spun, aţi înţeles imediat: niciodată nu a fost bine! Niciodată nu ni s-a dat cât vrem! dar ce voiam ? Păi nu ştim, dar ... să ni se dea, să nu fim lipsiţi de ... şi de ... exagerez dar nu prea mult.

Aşa ne-am plâns acum trei ani, acum un an, şi pe bună dreptate – aşa ne plângem anul ăsta după votul amărât (60% din 40%) pe care l-am dat mai mult contra decât pentru. Acum, nici contra nu mai e contra nici pentru nu mai e pentru! Văd că se ridică un val „contra-Ponta!", care sună niţelus caragialian.

Întrebat, odată, Caragiale pentru ce fel de artă, cu tendinţă sau fără tendinţă este, marele satiric a răspuns: „eu sunt pentru contra" de aceea mi-am permis jocul de cuvinte de doi bani (fiindcă-i al meu!) că astăzi, poporetul e „contra-Ponta".
Mâine-poimâine, tare mi-e teamă să nu fie pentru contra! adică, Doamne fereşte cu Antonescu prezident, să nu înceapă să-l nostalgizeze pe... Băsescu!

Precedente au fost. Destule. Cum s-au uitat trenurile foamei, întunericul şi frigul de dinainte de... şi vezi astăzi sute de mii de doritori şi iubitori de-ai lui Ceauşescu.
Nu e exclus ca psihicul întortocheat şi memoria nu foarte bună a maselor să acţioneze în sensul micşorării aurei sulfuroase a câte-unui personaj politic înalt.

Deja am auzit că (sunt în citat!) „Băsescu a propus un parlament de trei sute şi ceva şi uite ce-avem acum, pe toţi nimuricii". Prim Ploieşti, fostul primar este evocat nu numai de microbişti.
Aţi auzit şi dvs., şi nu odată, vorbuliţele: „păi ăla tot a făcut ceva, dom'le". Că şi Ponta şi Că... , scuze Antonescu au sărit peste căluţ staşnic – e nu un adevăr – un truism, o banalitate în 7-8 luni numai cu suspendarea şi cu ICR-ul!
Nicio măsură economică – nimic, iar ca gluma să fie şi mai povârnită spre circ acum asistăm la învârtoşarea Antenei 3 împotriva lui Ponta. Ei sunt obiectivi dom'le! Sunt imparţiali, ca tot românul!

Apropo, v-aţi dat seama, iubiţi cititori inteligenţi, că mai toţi conducătorii şi şefii de partide au fost luaţi la refec, mai tuturor li s-au găsit pete, beteşuguri, grandioase nimicuri negative?

De Iliescu şi Băsescu nu mai discutăm. Aici şi-au revărsat toţi cronicarii şi rapsozii umorile negre şi ochirile sagace. De-un singur personaj politic n-a fost vorba până acum. Nu vi-l numesc, fiindcă ştiu îl bănuiţi dragii mei boieri mari.

E unul bătrâior, rotunjor, cam pofticios de dame cu drame familiale, în jur de vreo 35 de ani, (damele nu dramele), şef de partid cu vreo sută de contribuenţi, şef de televiziuni şi de ziar, colonel infect (la trădat pe Ceauşescu), turnător abject, puşcăriabil notoriu şi multiplu (are procese cu ministerul agriculturii), ticălos eminamente dar neeminent nici măcar ca dorită eminenţă cenuşie, omuleţ barosan (oh, ce frumos oximoron mi-a ieşit!) care vrea să i se ciugulească din palmă grăunţele de ştiri pozitive de către toţi ridicaţii politic ai ultimilor ani. Cine o fi fiind - arhanghelul puşcăriabil şi golanul imaculat? Cine?

Editorial semnat de profesorul Nicolae BOARU

Joomla SEF URLs by Artio