Statistic vorbind, am fost informaţi că ni se înfige cuţitul în spate mult mai rar decât în anii trecuţi. Am primit această veste agreabilă de la distinsul conducător al poliţiei judeţene, com. şef Bogdan Despescu.

Şeful IJP Prahova a grăit, la aproape trei luni de la reformarea administrativă a Poliţiei Rurale din Prahova, despre „plusurile” şi „minusurile” rezultate în urma „eficientizării” efectuate de d-sa şi echipa managerială din fruntea acestei importante instituţii a statului.

„A crescut, însă, consumul de carburant”, după implementarea „eficientizării” – a cuvântat, puţin trist, primul poliţist al judeţului.

Această nemulţumire profundă este compensată, desigur, cu desfiinţarea unor posturi de poliţie, care „eficientizează” portofelul IJP prin micşorarea datoriei rezultate din plata chiriilor pe spaţii. Toată lumea a răsuflat uşurată. Şi de această dată, statistica a învins.

Ce s-a întâmplat, de fapt? Cele aproape o sută de posturi de poliţie din Judeţ au fost arondate sub 12 secţii, cu alte cuvinte, mai multe comune aparţin unui post de Poliţie.

În felul acesta, posturile tradiţionale din comune au fost desfiinţate. O să mă contrazică domnii de la conducerea IJP, argumentând că posturile nu au fost închise, ci s-au transformat în „subsecţii”.

La întrebarea subsemnatului, prezent la conferinţa de presă a d-lui Despescu, referitoare la păstrarea numărului de maşini de intervenţie în teritoriu, am primit răspunsul evaziv că, de fapt, numărul de Logan-uri a rămas neschimbat, în mare. Fără detalii.

Vin eu, acum, cu câteva observaţii, şi remarc că, în ton cu eficientizarea lui Despescu, am primit câteva telefoane de la unii şefi de post care vor să plece din Poliţie. Pentru că li s-a luat unica maşină de la postul din comună, aceştia urmând să meargă la intervenţie cu bicicleta sau pe jos.

Maşina aia care apare în statisticile domnului comisar-şef ca fiind funcţională, tot în serviciul Poliţiei, a fost mutată la una dintre cele 12 secţii de poliţie, la câţiva kilometri de comuna respectivă. Adică, în Prahova, nu există măcar o patrulă auto de poliţie pentru o comună, existând comunităţi locale, de 3-4 mii de suflete, în mijlocul cărora nu se învârte, pe stradă, nici un Logan pe care să scrie „Poliţia”, măcar aşa, preventiv.

Să presupunem că domnul comisar-şef ar locui într-o comună din Prahova, de la al cărei post de Poliţie a fost luat Logan-ul la centru, iar domnul Despescu ar suna la 112, fiindcă un vecin beat învârte un topor deasupra capului, în ograda familiei sale.

112 trimite echipa de la secţia de poliţie aflată, probabil, la aproximativ 10 kilometri, din comuna unde îşi are noul centru, timp în care, poliţistul din comună, rămas perpedes sau pe bicicletă intervine şi el, pedalând ca un nebun, către locul conflictului.

Sigur, viteza de intervenţie depinde şi de ocuparea Logan-ului de la centru într-o altă acţiune de urmărire a infractorului, iar a biciclistului de la „subsecţie” în anchetarea altor consăteni beţi.

Câte şanse îi daţi domnului Despescu să scape de toporul care se îndreaptă, vertiginos, spre creştetul domniei sale?

Aşa cum a spus cineva, la TV, în urma tragediilor televizate întâmplate în ultima vreme, este imposibil să se păstreze un climat de linişte într-o comunitate, atâta timp cât există şase poliţişti la zece sate, şi aceştia dotaţi precar.

Pot înţelege că se doreşte eficientizare, fără cheltuieli suplimentare, dar, de data asta, ar fi fost, poate, mai înţelept, dacă ar fi lăsat poliţiştii ăştia amărâţi cu dotările lor, fără să îi mai „eficientizeze”.

Pentru că, de la atâta eficienţă, pleacă lumea la pensie sau spre alte locuri de muncă, domnule comisar-şef.

Cât despre noi, am prefera ca, într-o bună zi, să nu ne mai simţim date statistice, ci oameni plătitori de taxe, cu drepturi. Dintre aceste mici cerinţe aş aminti doar  două: dreptul de a mă simţi în siguranţă şi dreptul de a beneficia de serviciile Poliţiei în timp real.

Pentru că, dacă am un topor înfipt în cap, domnule comisar-şef, o să-mi fie greu să mai completez o declaraţie pe proprie răspundere în care să descriu cum m-a omorât infractorul şi, eventual, dacă cer daune morale.

Editorial