Pocitania umană pitită de IPJ Prahova în beciul din dotare a început să simtă, brusc, o senzaţie de nebunie. Pedofilul s-a privit în oglindă şi a decretat, prin reprezentantul său legal, că aşa nu se mai poate. E nebun, oameni buni, se poate vedea de departe! Avocatul şi-a dat seama, nebunul şi-a dat şi el seama că e nebun, toată lumea aşteaptă, cu sufletul la gură, verdictul.

Familia nebunului care, putem bănui, avea o presimţire că nebunul e nebun, aşa cum spuneam, este păzită de către reprezentanţii IPJ, de furia ploieştenilor care, din spirit civic, l-ar castra pe viu, l-ar da cu ardei iute pe la ochi, ori, partea conservatoare -  l-ar tăia pe la gât, niţel, să îi sară sângele pe pereţi. Astea sunt variantele de pedeapsă auzite de subsemnatul în ultimele zile.

Nenorocirea din titlu a fost debitată într-o lucrare la examenul de Bacalaureat. Testul maturităţii a reprezentat, în 2011, ca şi în anii trecuţi, un registru de tâmpenii, unele mai sinistre decât altele.

Neîncercând sentimentul autoflagelării, trebuie să afirmăm, din capul locului, că nu numai sistemul de învăţământ românesc emană astfel de elevi „polivalenţi” - dacă polivalenţa, chiar şi flancată de ghilimele, poate reprezenta vreodată visul de aur în educaţia, ori educarea, unei naţiuni.

Preşedintele republicii România, Traian Băsescu, urmaşul numiţilor Ion Iliescu, Emil Constantinescu, Ion Iliescu din nou, Nicolae Ceauşescu, Gh. Gheorghiu Dej, Petru Groza, a reuşit să completeze, prin declaraţiile domniei sale, tabloul republicanismului românesc.

Care este diferenţa dintre mentalitatea liderului Frontului Plugarilor, respectiv Petru Groza şi Traian Băsescu, contrabandist de blugi şi carpete cu Răpirea din Serai? După declaraţiile de miercuri, niciuna.

Argumentez în ordinea evenimentelor:

La o săptămână de la tragedia petrecută în cartierul Malu Roşu din Ploieşti, unde o fetiţă de zece ani a fost violată cu bestialitate chiar în apartamentul în care locuieşte, poliţiştii se prefac că fac o razie de amploare.

Oficial, poliţia a comunicat că “poliţiştii acţionează permanent, atât în ţinută de serviciu, cât şi în ţinută civilă, o atenţie deosebită fiind acordată unităţilor şcolare, grădiniţelor, parcurilor şi altor locuri de agrement sau considerate cu risc criminogen. De asemenea, astăzi în jurul prânzului a fost organizată o razie cu blocarea totală a perimetrului vizat. Au fost desfăşurate activităţi investigative şi de scotocire, mai multe persoane fiind conduse la sediul Poliţiei pentru audieri. Totodată, sub coordonarea procurorului criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova au fost analizate activităţile desfăşurate până în prezent în cazul violului comis în ziua de 09.06.2011, fiind stabilite măsuri de natură a conduce cât mai rapid la identificarea şi depistarea suspectului”.

Ne asurzesc duruind de-a surda. Deşi afară e radios  şi în casă ... arde ca focul – la etajul patru, sus, sus,  dar sub acoperiş ! -  vipia unei veri zbucnite năvalnic, tot înnorat spre pâclos e cerul românesc.

Nu tu tempestă, nu primăvară cristalină.

Un cer livid, fără nicio promisiune. Iar jos, pitici cu coifuri strâmbe din carton presat bat dizarmonic în nişte tobe de tinichea, intonând cacofonic marşul dezastrului permanent.

Cele 18 spitale care au rămas în judeţul Prahova (vă reamintesc, patru au fost deja închise) au fost clasificate de Ministerul Sănătăţii, alături de alte câteva sute de unităţi sanitare din întreaga ţară. Clasificarea spitalelor s-a făcut avându-se în vedere o scală de la 1 la 5, în care 1 semnifică spital cu cel mai înalt grad de competenţă, iar 5 înseamnă spital cu cel mai scăzut grad de competenţă.

Ce a ieşit în urma clasificării spitalelor din Prahova? Dacă mă întrebaţi pe mine, rezultatul este unul dezastruos şi este o ruşine, având în vedere bogăţia acestui judeţ, contribuţia lui la bugetul naţional şi faptul că Prahova numără aproape 900 000 de locuitori, cea mai mare cifră după Capitală.

Conform datelor furnizate de Direcţia de Sănătate Publică Prahova, cel mai „competent” spital din judeţ este Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti. Acesta a fost încadrat în categoria 3. Un calcul elementar arată că, pe o scală de la 1 la 5, deţinătorul locului 3 poate fi lejer şi fără exagerare catalogat drept „mediocru”, în cele mai multe sensuri ale acestui cuvânt.

Datele oficiale arată că, în urma clasificării realizate de Ministerul Sănătăţii, alte şapte spitale din Prahova – Spitalul CFR Ploieşti, Spitalul Schuller Ploieşti, Spitalul Municipal Câmpina şi spitalele din Băicoi, Mizil, Sinaia şi Vălenii de Munte – sunt încadrate în categoria 4 din 5.

Celelalte zece spitale prahovene (printre care se numără Spitalul Movila sau maternitatea din Ploieşti) au primit câte un dezonorant loc în coada „clasamentului”.

Având în vedere aceste date, am să vă fac o singură urare: să fiţi sănătoşi!

(Daciana Ilie)

Cele 18 spitale care au rămas în judeţul Prahova (vă reamintesc, patru au fost deja închise) au fost clasificate de Ministerul Sănătăţii, alături de alte câteva sute de unităţi sanitare din întreaga ţară. Clasificarea spitalelor s-a făcut avându-se în vedere o scală de la 1 la 5, în care 1 semnifică spital cu cel mai înalt grad de competenţă, iar 5 înseamnă spital cu cel mai scăzut grad de competenţă.

Ce a ieşit în urma clasificării spitalelor din Prahova? Dacă mă întrebaţi pe mine, rezultatul este unul dezastruos şi este o ruşine, având în vedere bogăţia acestui judeţ, contribuţia lui la bugetul naţional şi faptul că Prahova numără aproape 900 000 de locuitori, cea mai mare cifră după Capitală.

Conform datelor furnizate de Direcţia de Sănătate Publică Prahova, cel mai „competent” spital din judeţ este Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti. Acesta a fost încadrat în categoria 3. Un calcul elementar arată că, pe o scală de la 1 la 5, deţinătorul locului 3 poate fi lejer şi fără exagerare catalogat drept „mediocru”, în cele mai multe sensuri ale acestui cuvânt.

Bineînţeles că există sintagma „elită politică”. N-am zămislit-o noi, nici formula, nici umplutura. Am împrumutat-o. Adică, am preluat-o din arealuri (a = fără ; ceva care fiind real la alţii, este imposibil şi inconceptibil la noi!) mult mai civilizate, mai educate înspre cultura devenită reflex şi care capătă numele de „civilizaţie”.

Maiorescu, prin anii ’60 - ’70 ai veacului XIX, diagnosticase maladia, sindromul chiar al mimetismului şi al simulacrului, endemic în Valahia, numindu-l , „forme fără fond”. Buuun! Sunt lucruri ştiute, mai ales  de dvs. iubiţi cetitori răsfăţaţi de litera scrijelată. Am auzit şi noi că există nişte aleşi (eli, eli, Doamne iartă-mă de apropiere , dar din acest etimon pleacă  „elector”, „electorat”, „eligibil”), că ei constituie o clasă, o elită (la alţii) – şi hop şi noi cu copietura.

Gri, pleoştire, poticneală. Mai vreţi sinonime? „Neantul valah” – vorba ... centenarului Cioran – îşi trimite undele mâloase de zădărnicie. O concurenţă capitalistă, aş zice, între un fatalism păgubos şi bolboroseala impură a Vulcanilor Noroioşi din costa Carpaţilor de Curbură.  Străbat zilnic o pâclă  de smog, în şi prin care nu disting ce este metaforă şi ce este poluare cotidiană.

Culmea, într-un oraş care demult şi de departe nu mai este industrial. Jeturi de infecţie olfactivă  devarsă în fiecare zi şi în proporţie de masă (de manevră!) cele două sau trei , câte or mai fi fiind , dintre urmaşele marilor rafinării de altădată, dăbjite (înşfăcate) acum sau date pe un briliant daiboj unor mafiotisme răsăritene.

Nu ştiu dacă aţi urmărit ştirile legate de căsătoria prinţului moştenitor William, duce de Cambridge (Înălţimea Sa Regală Prinţul William Arthur Philip Louis de Wales, Cavaler Regal al nobilisimului Ordin al Jartierei– titulatura completă), cu fosta miss Kate Middleton, actuală prinţesă Catherine, ducesă de Cambridge (titlu primit prin edict după uniunea acesteia, în faţa Domnului şi a poporului britanic, cu William), eu, unul, am preferat să monitorizez câteva detalii.