Editorial

Editorial

Sinziana VasileAveţi nevoie de: un partener de viaţă celebru, înmormântarea lui, un măruţă cât mai penibil (nu-l căutaţi pe cel mai penibil întrucât pe acesta l-a câştigat Andra ca premiu pentru că a fost "cea mai fetiţă cuminte"), o rochiţă (şi nu diminutivez de drăgălăşenie) neagră, ciorapi tip plasă cu model şi un vârf de cuţit de jenă.

Read more: Sfaturi utile: Pand(re)alii pentru o înmormântare cu luminile aprinse
Editorial

andrei tudorZiua de luni 12 noiembrie a adus multă tristeţe printre tot felul de manglitori din lumea fotbalului. Puţini sau nimeni nu mai crede că în lumea fotbalului ar fi un fel de pension de domnişoare. Acolo unde se învârt bani mulţi nu are cum să nu apară şi un roi de bărzăuni dornici să guste din „miere".

Aşa este în fotbal, aşa este în lumea energiei – fie că vorbim despre petrol, curent electric, gaze ori despre alte mărfuri şi servicii care presupun mulţi, foarte mulţi bani. Păienjenişul este cumplit de încâlcit şi prost bâtă să fii şi să nu îţi dai seama că o asemenea încârligătură de interese, căruţele de bani ar fi putut să se dezvolte fără o complicitate tacită, interesată şi directă a ştabilor, mahărilor sau chiar a unora care, oficial, ar fi „reprezentat" instituţii ale statului.

Duplicitate, schizofrenie şi o mare complicitate am văzut că există în lumea serviciilor medicale, la vămi şi chiar printre „naşii" de la tren! „Nu cotizezi... nu exişti!" este un dicton, neoficial, dar care reprezintă axioma spre o carieră de „succes"!

Poate cineva să creadă că o şpagă de 3.000 de euro care se cere (şi se dă!) pentru o angajare ca asistent medical la un spital (mare) din Prahova nu va fi recuperată niciodată? Că o şpagă dată pentru un post de vameş (nu vă spun cât de barosană este bursa!) nu va fi „recuperată"?

Că o „atenţie" destul de „groasă" pentru a „prinde" un post în administraţia publică – deci bugetar – cu un salariu de nici 300 de euro lunar, va fi doar aşa, de amorul meseriei, iar şpaga cotizată nu va fi mulsă înzecit, însutit, înmiit?

Crede cineva că miliarde de lei, zecile de mii de euro care se toacă în campaniile electorale nu sunt recuperate? Cum poţi să crezi că un viitor deputat, senator, primar ori consilier va lua din banii familiei şi îi va toca pe afişe, tigăi, pixuri sau tricouri iar muierea candidatului, familia acestuia o să-l încurajeze spunându-i că: „Este bine că iei banii din casă pentru campanie! Lasă, o să ajungi consilier, primar, deputat ori senator şi, ştim noi, că totul va fi spre bine ţării, al comunei sau oraşului...".

Prost bâtă să fii şi să crezi că toţi aceşti bani, multe miliarde de euro, nu se „scot" de undeva! Oare de unde? Trăim vremuri tulburi care sunt comparabile cu tot ce se întâmpla în vreme prohibiţiei din ţara marelui licurici... Iar ceea ce vedem zilele astea mă tem că nu reprezintă decât un braţ care aruncă cu bani. Din corpul marii caracatiţe care a „îmbrăţişat" România...

Andrei TUDOR

Editorial

nicolae boaru biblioteca"Leul va suferi în zilele următoare o uşoară depreciere controlată" –Anunţ B.N.R. Acest anunţ putea fi citit luni seară pe "burtiera" – groaznic cuvânt! – a vreo două televiziuni. (În paranteză fie zis, B.N.R. nu înseamnă Biblioteca Naţională a României, ci, bineînţeles, Banca ... Apropierea dintre cele două instituţii fundamentale nu cred că este dată de prezenţa lui Eminescu şi a lui Caragiale în biblioteci şi la bancă!).

 

Read more: O veni şi Luna Cadourilor
Editorial

nicolae boaru bibliotecaNu sunt babă colivăreasă şi nu mă prăvălesc în cucernicii de vulpe, vorba lui Eminescu. Ştiu însă ce-i frica de Dumnezeu şi, mai ales, mi-ar fi frică să... nu-mi fie frică de Dumnezeu! Adică, să dau cu barda în Dumnezeu, cum spune poporul ăsta înţelept. Pardon: cum spunea poporul înţelept (scuze de pleonasm!) altădată. Nu fac caz (acuzativ, da: de mine!) de precepte şi imperative ale vieţii pravoslavnice, deşi încerc să le transform în conduită şi respiraţie cotidiană.

Read more: A "altoi"
Editorial

sebi editorial„Am luat şpagă, maică, da' am votat cu cine am vrut io". „E hoţi, domne', fură prea mult, să fure mai puţin, să ne dea şi nouă!". „Gigi e panaramă, ce ne mai râdem când apare la televizor. Da' e om credincios". „Pleacă ai noştri, vin ai noştri, noi rămânem tot ca proştii, hă, hă, hă". „Domnu' Dan poate schimba ceva. Să ne dea şi nouă, la cei mulţi, că lui nu-i trebuie – are iaht, elicopter, are de toate".

Read more: Politicienii sunt nişte curve. Iar poporul e nevinovat. Pe bune?
Editorial

nicolae boaru bibliotecaN-a început campania electorală şi, totuşi, motoarele duduie. Motoarele prezentării oficiale şi turbinele promisiunilor. "Se zice" că startul va avea loc pe 9 noiembrie. Se zice. În fapt, fiecare dintre noi (dar mai ales dvs.!) a avut posibilitatea să vadă o astfel de ... mizanscenă cu... miri, naşi, nuntaşi, lăutari, flaşnete, domnişoare de onoare, popi etc, etc.

Nu se întâmplă la noi în premieră şi nici nu are vreun caracter insolit. Am ajuns să văd bastonade în Parlamentul japonez, imprecaţii în cel german, box în Norvegia şi Danemarca, adică exact ceea ce incriminăm, afurisim, deplorăm la geto-daci.

Read more: Hodoronc și bâldâbâc
Editorial

andrei tudorRedeschiderea spitalului din Urlaţi este un motiv pentru care, momentan, renunţ la ideea de a scrie despe „eşecele" privatizării Oltchim şi care au fost cauzele reale prin care „Domnu-Dan-Diaconescu-Direct-şi-partidul-său" au ţinut ocupate paginile de ziare, programele TV.

Read more: Să Urlaţi de sănătate!
Editorial

nicolae boaru bibliotecaSă vă povestească bătrânu' (fără mare!) o scenă de-acum 15-20 de ani, Dumnezeu va fi ştiind. Fusese un meci dur în urbea noastră caragialiană. Veniseră Rapidul şi celebra lui galerie, zgomotoasă, inventivă şi luptătoare la un meci cu Petrolul. Nu cred că am ieşit bine după cele 90 de min. Nu sunt microbist, nu ştiu ce echipă aveam şi, repet, nu-mi amintesc nimic altceva decât o scenă pitorească de care va fi vorba.

Read more: Animalii!
Editorial

Nicolae Boaru, directorul Bibliotecii „Nicolae Iorga”Mă întâlneşte un hâtru şi „mă agrăieşte": „Ce să fac, dom'le, că nu pot să mă mai plâng pe motiv de bobor". „Cum adică, pă (ca să vorbesc ca liberalii mei), bobor esti supărat mata?". „Nu. Nu neapărat, dar nu mă simt bine văzând că dacă mă plâng sau mă vaiet de ceea ce se întâmplă în jurul meu, găsesc imediat nişte priviri dezaprobatoare şi nişte mârâieli din partea unor oameni care până mai ieri trăiau chinuit, ulceraţi de grija zilei de mâine".
Şi-mi explică vreo jumătate de oră în fraze gâfâite şi puţin incoerente (cam cum e şi textul meu!) de ce nu mai are curaj să-şi căineze condiţia de român în anul de dizgraţie 2012. Rezum: secetă cumplită, deci produse scumpite şi rărite, fără suculenţă şi cam insipide, benzina care a înnebunit ca preţ, energia electrică, euro şi cam tot ce mişcă, râul, ramul. Astea sunt lucruri ştiute, numai că, ce ciudat, ce bizar, nimeni nu mai pomeneşte de ele.


Cumpăr din ce în ce mai puţin dar nu aflu că situaţia s-a înrăutăţit de 3-4 luni încoace; ba, colăcel peste pupezică (ca să diminutivez ca surorile medicale, abundent şi leşinat), ba culmea, nu mă crede nimeni. Coşul lor e tot mai uşurel, dar protestul nu e doar inaudibil: nu mai există. De ce nu există? Fiindcă nu se mai spune la televizor! Împotriva a ce să te indignezi când nu ai temele date de anumite televiziuni! Am eu cuvinte să spun că îmi umplu cu tot mai puţini litri rezervorul? Că untul regresează spre margarină? Că mă întorc la alimentaţia raţională de dinainte de '89? Mă jenez, încheia amicul, să spun că nu mă simt chiar confortabil în zi de salariu.


Puteţi costata uşor veridicul acestei scene. Este minor, el, veridicul, dar vorbeşte despre multe. Şi-apoi, e viaţa noastră la mijloc, cu câtimea ei de libertate şi (oho!) de demnitate. Aşa minoră cum e, este viaţa mea, a ta, a copiilor noştri. De ce să fiu încartiruit sau categorisit infamant drept argat nu numai adept al fostului preşedinte (pentru mine Băsescu e deja defunct) dacă articulez şoptit, nu strigat sau însoţit de înjurături că nu este condusă bine ţara în momentul ăsta.


Guvernul este alcătuit din nişte oameni care sunt ba nepricepuţi, ba taraţi de suspiciunea nu chiar fantezistă că au fost colaboratori (vezi cazul acestui nu foarte simpatic rector clujean, abuziv, Marga), ba incorecţi şi foarte neatenţi în gestionarea banilor publici, cu privilegiere a firmelor proprii, mascate. Iar aceştia sunt cei care i-au înlocuit pe cei care au fost înlocuiţi de cei care au fost destituiţi. Cazul-(urile) de la Învăţământ sunt notorii şi scandaloase.

Zăbovind în ograda lor, nu foarte curată, nici aseptică, nici acum nu m-am dumirit de ce şcolile încep pe 17 sept. Nu cred în soliditatea minciunii cu neterminarea reparaţiilor şi insuficienţa cadrelor. De 20 de ani n-a fost început de an şcolar în care să nu fie vorba de sute şi chiar de mii de şcoli şi şcoliţe la nivel de ţară, în care reparaţiile să nu fi ajuns nici măcar la jumătatea traiectului lor necesar. Am găsit acum o minciună pe care nici ţâncii n-o savurează.

Sau, se bucură şi se roagă la Domnul ca lucrările să se încheie de 17 octombrie!


Altfel, lucruri în cheie obişnuită. Protestele anti-Băsescu continuă, dar cam jenant, cu câteva falange pirpirii de reprezentanţi gelatinoşi ai vârstei a ... IV-a, dacă există aşa ceva şi cu alte giumbuşlucuri împănate cu neseriozitate. Primul este necesar; dar la el ar trebui să cotizeze afectiv şi să vertebreze numeric şi ca formă morală maturii naţiei, intelectualii, când colo, nişte pensionari cam zăpăuci, câteva falange neaerisite furnizate de nişte partide care n-au (încă) numărul necesar pentru accedere parlamentară (vezi PPDD-ul).
Alături de revendicare şi clamare a protestului, trebuie tras de mânecă urgent şi redutabil onor guvern. Iar protestul maturilor, responsabililor, intelectualilor, ca şi al oamenilor modeşti, dar contribuabili oneşti (de ce să-i uităm pe aceştia?) unde este ? Să ne temem că vom fi alipiţi cu anasâna „băsescofililor"?"

Sună a sofism, şi chiar este, repet (deşi aţi înţeles cu asupra de măsură puţinătatea mea semnificativă) : de ce nu dă bine să protestezi acum? Sau mâine, dar nu poimâine. Care este atunci indicatorul după care (poate) este luat în seamă de către guvernanţi atunci când îşi verifică capacităţile lor inestimabile? Să-l lăsăm pe Crin Antonescu în dulceaţa reveriilor lui (iar eu, mai liberal decât Moromete, abia aştept schimbarea lui, aşa cum vrea o bună parte din intelectualii grei ai acestui partid uluitor de important în istoria României, deci abia aştept să văd cum o să-l critice cei care mă ceartă pe mine acum că-l critic), şi să ne amintim că domnul Ponta, acum vreo 100 şi ceva de zile ne vorbea despre „raritatea şi marea importanţă profesională şi politică a aleşilor, numiţilor în guvern".

De când i-a propus pe primii au fost schimbate, de silă, de milă 4-5 garnituri. Unul nu a fost bun. Că este aşa o dovedeşte faptul că sunt schimbaţi de către cel care i-a propus. Să nu discutăm acum (şi nici altădată) de calităţile morale şi profesionale ale celui care i-a propus!

Pentru mine (dar ce contez eu?!), furat sau nefurat doctoratul nu înseamnă nimic în priceperile de a conduce o ţară. Putea să aibă (exagerez! şi liceul şi să aibă intuiţia problemelor, a soluţiilor, a sfetnicilor şi a oamenilor pricepuţi în varii sectoare, pe care să-i cravaşeze sau să-i laude în funcţie de realizări.

Există un personaj în Camil Petrescu, în Ultima noapte ... , numit Tănase Vasilescu-Lumânărarul , care conduce o editură, şi o dirijează cu mare profit, başca alte afaceri, şi care era analfabet! Îşi masca grava carenţă (anomalie chiar), purtând ochelari de orb! Atât am vrut să fie ca vertebră tematică în acest articolaş: să putem, să recunoaştem liniştit şi cinstit că lucrurile nu merg bine, că nu îi doare acest lucru pe guvernanţi, că se pierde enorm în timp bani şi energie tot resuscitând cazul (repet : mort!) al lui Băsescu, când coşniţa cotidiană, pacheţelul copilului, benzina sau biletul navetei, pâinea împuţinată şi ziua de mâine nu chiar lipidă ne-ar obliga la alte priorităţi.
Mă taxaţi dur că am pomenit de aceste lucruri?

Editorial

nicolae_boaru_biblioteca

Eram dator să continui rândurile despre Basarabia şi sărbătorile ei. Aşa-i frumos. Să termini ce începi şi, dacă-i vorba de Basarabia, atunci „orice ocazie devine un prilej”, cum spunea nostimul de Mazilu. Poate am spus (scris) data trecută, că n-ai cum să n-ajungi, stând un răstimp dincolo de Prut, la o concluzie lirică; aceea că, treptat-treptat, te invadează, difuz, dar tiranic, o stare care ţine şi de-o sfârşeală sufletească, şi de-o nostalgie a ceva ce a fost şi nu va fi  foarte curând şi o reverie istorică care să nu cadă în paseism.

Ceva cam de genul „cum am fi noi astăzi dacă am avea, în salba de oraşe, colinarul superb al Chişinăului, grânarul şi podgoriile ei”. Asta ca să nu mai adăugăm şi Cernăuţiul lui Aron Pumnul şi Eminescu, alt oraş („alt” înseamnă etimologic „înalt”; e cimotie cu „altitudine”) al colinelor amintitoare de Roma străbunilor. Coline la întemeietori, dealuri frumoase, melodioase, la urmaşi.  Iar urmaşii, erezii, sunt despărţiţi de frontiere samavolnice, trăitori sub zodii diferite, sub ohrane şi cutume distincte. Dintre toţi, orice s-ar zice, (noi cei de  aici, basarabenii, românii din Ucraina, cei din Ungaria, din Serbia) tot cei de dincoace de Prut se bucură de libertăţi mai considerabile. Nu ne dăm seama de ele decât în momentul în care pui piciorul în oricare dintre zonele numite mai sus.

Read more: Credinţa zugrăveşte icoanele în biserici
Joomla SEF URLs by Artio