Nu este nicio surpriză faptul că sectorul turismului a înregistrat, luna trecută, o prăbușire spectaculoasă. Institutul Național de Statistică a confirmat așteptările, miercuri prezentând cifre concrete. Și totuși, activitatea în domeniu nu a fost chiar zero.

 

Pe toată durata lunii aprilie, România s-a aflat sub stare de urgență, iar românii au putut ieșit din case doar cu un motiv întemeiat. Și totuși, au fost înregistrate 16.900 de sosiri în unități de cazare din România. 15.500 dintre cei care s-au cazat au fost români, iar 1.400 străini, cei mai mulți din Uniunea Europeană, și  durata media a șederii a fost de 2,6 zile, respectiv 3,9 zile.

Deși raportul Institutului nu face nicio referire în acest sens, este foarte probabil ca unele dintre aceste raportări să se refere la unitățile de cazare transformate, provizoriu, în centre de carantină.

Pentru comparație, în aprilie 2019, în unitățile de cazare din România au fost consemnate 681.800 de sosiri ale turiștilor români și peste 200.000 ale turiștilor străini.

Statistic vorbind, conform INS, luna trecută, sosirile în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au scăzut cu 98,1%, iar înnoptările cu 97,4%, față de aceeași perioadă a anului trecut.

Pe judeţe, în primele patru luni ale anului, "numărul de sosiri ale turiştilor în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare turistică a înregistrat valori mai mari în Municipiul Bucureşti (296,4 mii), Braşov (248,0 mii), Prahova (100,5 mii), Cluj (87,1 mii), Mureș (80,8 mii), Bihor (77,0 mii), Sibiu (69,9 mii) şi Suceava (69,4 mii), iar înnoptările turiştilor au înregistrat valori mai mari în: Municipiul Bucureşti (534,3 mii), Braşov (510,0 mii), Prahova (221,9 mii), Vâlcea (164,8 mii), Bihor (164,6 mii), Cluj (160,9 mii), Mureș (157,6 mii) şi Suceava (143,2 mii)", potrivit INS.

 

Joomla SEF URLs by Artio