Prefectura Prahova a anunțat, vineri, demiterea unui nou lot de aleși locali care au schimbat partidul pentru care au candidat și au fost votați în 2016.

 

Până acum, prefectul a demis, în total, nouă primari din județ, dar și aproape 30 de consilieri locali. Cele mai noi decizii în acest sens au fost emise în ultimele două zile, chiar în prag de alegeri.

"Prefectul județului Prahova, domnul Cristian Ionescu, a emis, în ultimele zile, ordinele de încetare a mandatelor înainte de expirarea duratei normale, ca urmare a înscrierii în alte partide față de cele pentru care au candidat și au fost votați la alegerile locale din 2016, pentru primarul unității administrativ-teritoriale (UAT) Măgureni și pentru nouă consilieri locali din UAT-urile: Filipeștii de Pădure (2), Iordăcheanu (3) și Mizil (4). Dispozițiile au fost deja comunicate celor în cauză.

Până acum, astfel de decizii au fost luate și pentru edilii UAT-urilor: Băicoi, Mizil, Bănești, Bărcănești, Ciorani, Iordăcheanu, Provița de Sus și Păulești, precum și pentru doi consilieri județeni și alți 19 consilieri locali: Mizil (5), Albești Paleologu (3), Măgurele (3), Scorțeni (2), Iordăcheanu (4) și Posești (2)", a informat Prefectura.

Conform legislației în vigoare, în situația în care mandatul primarului ales la alegerile locale din anul 2016 a încetat înainte de termen, atribuțiile acestuia sunt preluate de către viceprimarul ales, care devine viceprimar cu atribuții de primar.

Joomla SEF URLs by Artio