Institutul Național de Sănătate Publică a anunțat, joi, oficial, încheierea epidemiei de gripă declarate la începutul acestui an pe fondul numărului mare e îmbolnăviri și decese cauzate de virusul gripal.

 

"Activitatea gripală continua trendul descendent, având o intensitate scăzută, răspândire locală în unele judeţe din zona de centru a ţării şi cazuri sporadice în restul ţării. Morbiditatea prin infecţii respiratorii acute a fost mai scăzută comparativ cu cea înregistrată în săptămâna precedentă. Numărul total de cazuri de infecţii respiratorii acute (gripă clinică, IACRS şi pneumonii) înregistrat la nivel naţional a fost de 68425, cu 6,3% mai mic comparativ cu cel din săptămâna anterioară (73041). Au fost înregistrate 10 cazuri de Infecţii Respiratorii Acute Severe (SARI), cu unul mai mult faţă de săptămâna anterioară şi la fel ca în aceeaşi perioadă a sezonului precedent. Având în vedere informaţiile rezultate din analiza datelor epidemiologice, se concluzionează că evoluţia gripei nu mai are caracter epidemic", a anunțat, joi, Institutul Național de Sănătate Publică.

Potrivit sursei citate, la nivel național, în intervalul 8-14 aprilie s-au înregistrat 279 de cazuri de gripă clinică.

De la începutul sezonului au fost confirmate 2269 cazuri de gripă, din care aproape 1.200 cu virusul AH1.

196 de români au murit, în acest sezon, după ce au fost infectați cu virus gripal.

În Prahova, de la începutul sezonului gripal, au fost confirmate 192 de cazuri de gripă, din care 32 de decese.

Potrivit cifelor furnizate de INSP, pînă la 14 aprilie au fost vaccinate antigripal 1.329.537 persoane din grupele la risc, cu vaccin distribuit de Ministerul Sănătăţii.

Joomla SEF URLs by Artio