Banner
Banner
Banner
ilie_oana_prelata_ruptaO bucată din prelata care acoperă stadionul ploieştean Ilie Oană s-a rupt pe o porţiune de aproximativ 100 de metri pătraţi. Ruptura s-a produs în zona care leagă una dintre peluze de Tribuna I. Aceasta acoperea, de fapt, zona liberă dintre cele două sectoare, fiind ancorată cu cabluri.

Ar fi putut exista riscul ca cineva să fie rănit, pentru că pe porţiunea de sub prelata afectată este un drum de acces de la porţi către teren. Din fericire, nimeni nu a fost în zonă la momentul producerii incidentului.

Potrivit oficialilor Petrolului, prelata este confecţionată dintr-un material foarte rezistent, folosit şi la acoperirea Allianz Arena din Munchen. Conform specificaţiilor tehnice, materialul suportă o greutate de aproximativ 250 de kilograme pe metru pătrat.

În aceste condiţii, rămân două variante de vină: 1. căderile de zăpadă; 2. Vina constructorului care a realizat operaţiunea de montaj a acoperişului.

Firma Alpine Bau, antreprenor general al lucrării de construire a stadionului Ilie Oană, a fost contactată şi va trebui să repare, din fonduri proprii, stadionul fiind în garanţie.

Răchită: „Soluţie tehnică aplicată greşit"

„A nins foarte mult, se mai întâmplă, în orice caz, pare a fi vorba despre o soluţie tehnică aplicată greşit. Prelata este foarte rezistentă, dar a fost prinsă greşit. Stadionul este în garanţie şi s-au făcut deja demersuri ca firma constructoare să pună prelata la loc, a declarat managerul Petrolului, Valeriu Răchită".
Tags:     prelata rupta      ilie oana      stadionul ploiestean      allianz arena      munchen
Mai multe

Comentarii  

 
0 #1 poze acoperis stadionBogdan Stoica 20-02-2012 18:56
http://ph-online.ro/lifestyle/item/12816-exclusiv-acoperisul-stadionului-ilie-oana-s-a-rupt-galerie-foto
Citat
 

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

Actual

Vremea la Ploiești

By A Web Design

Banner
Banner
Banner
Banner

Ultimele comentarii postate

Mai multe
Banner
Mai multe
Banner
Banner