Raportul încheiat de comisia de disciplină constituită la nivelul Colegiului "Spiru Haret", pentru anchetarea incidentului din ianuarie, când o profesoară a fost înjunghiată de un fost elev chiar în fața cancelariei, o indică drept vinovată pe victimă.

Colegii profesoarei arată, în documentul obținut și publicat de Observatorul Prahovean, că profesoara Ștefania Alexe începuse serviciul pe școală și ar fi trebuit să se afle la poartă, pentru a supraveghea intrarea elevilor în școală, împreună cu portarul.

Aceeași comisie propune, totuși, ca dascălul să nu fie sancționat, pentru încălcarea prevederilor regulamentului de organizare și funcționare valabil la nivelul liceului. Colegii victimei propun doar sancționarea paznicului, cu reducerea salariului, pe o perioadă de 1-3 luni, cu 5-10%.

Comisia de anchetă care a ajuns la aceste concluzii halucinante a fost formată din ing. Manole Ramona, ing. Schonauer Alfred Constantin și prof. Ioniță Constantin.

După apariția raportului în spațiul public, liderul sindicatului "Școala Prahovei", Ionuț Duță, a anunțat că, în cursul zilei de vineri, va solicita o întâlnire cu inspectorul școlar general al ISJ Prahova, Nicolae Angelescu, și îi va cere acestuia demiterea directorului Colegiului "Spiru Haret". "Conducerea Colegiului nu numai că nu a rezolvat problema, dar a umilit-o pe doamna profesoară și a umilit, de altfel, întreg corpul profesoral", a declarat Ionuț Duță, pentru Telegrama.ro, anunțând că în atenția sa se află și situația paznicului care ar urma să fie sancționat. "Urmează să mă interesez dacă acesta a fost informat măcar că poate contesta decizia, în termen de 15 zile", a mai declarat Ionuț Duță.

Vă reamintim că pe 29 ianuarie, în jurul prânzului, un fost elev al profesoarei agresate a pătruns în incinta colegiului, strecurându-se pe lângă portar, se pare, odată cu un grup mai mare de elevi,a chemat-o în fața cancelariei pe femeie și a înjunghiat-o, după care a fugit fiind prins, aproape de școală, de o patrulă de jandarmi alertată de paznicul unității de învățământ.

Joomla SEF URLs by Artio