Nu e Ploieştiul un oraş curat în mod obişnuit, dar ultimele ore par să fi adus un nou record negativ. În prima zi de la redeschiderea teraselor şi localurilor, centrul municipiului a fost plin de gunoaie. Pe reţelele de socializare circulă mai multe fotografii care au strâns zeci de reacţii, comentarii şi distribuiri şi care surprind o imagine ruşinoasă a oraşului.

 

Un ploieştean a publicat pe Facebook mai multe imagini, surprinse pe timpul serii în centrul municipiului, în zona pasajului pietonal Nichita Stănescu. E cunoscut faptul că băncile din zonă sunt preferate de clienţii shaormeriilor din vecinătate, însă de data aceasta munţii de gunoi au fost peste orice aşteptare, cu zeci de sticle, pahare, ambalaje sau cutii de carton îndesate până la refuz în coşurile stradale sau aruncate pe jos.

Centrul oraşului a arătat ca după un festival, poate chiar mai rău, însă, evident, fără să fi fost vreun festival aici. Mai mulţi internauţi care au văzut imaginile au reclamat că şi în parcul de la Sala Sporturilor sau în Parcul Municipal Vest imaginea din ultimele seri a fost asemănătoare.

(Sursa foto: Facebook Ungureanu Andrei Sebastian)

Joomla SEF URLs by Artio