Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

Cochinescu
Categorie: Actual

Cristina Toma Cochinescu s-a născut şi trăieşte în Ploieşti. A susținut examenul de licență în drept la Facultatea de Drept din cadrul Universității Bucureşti (2001), absolvind ulterior cursurile postuniversitare de Drept Constituțional şi Instituții Politice ale aceleiaşi academii de învățământ superior (2005).

Aceasta a fost magistrat-asistent al Curții Constituționale a României timp de 13 ani (2003 - 2016). În acest rol, s-a ocupat de cercetare și documentare în materie de legislație română și internațională, concepere și redactare de rapoarte și decizii ale Curții Constituționale, și a participat la ședințele de judecată în calitate de Magistrat-asistent.

„Implicarea în viața comunității a determinat-o pe Cristina Toma-Cochinescu să facă un pas curajos spre sfera politică, fiind aleasă în 2020 consilier local al Municipiului Ploieşti. Pe perioada mandatului, a îndeplinit funcția de Secretar al Comisiei pentru învățământ, sănătate, ştiință, cultură, culte, tineret şi sport şi de Preşedinte al Comisiei pentru protecție şi asistență socială. În Consiliul Local, s-a ocupat de: concepere, propunere și redactare proiecte de hotărâri ale Consiliului Local; vizite, discuții și negocieri la instituțiile subordonate și cu cetățenii Municipiului Ploiești; audiențe; planificări; aprobare bugete; avize, coordonare activitate comisie.

Mamă a patru copii, Cristina este cunoscută pentru implicarea activă în proiecte civice, culturale şi educative. Coordonează întreaga activitate a ONG-ului pe care îl conduce, Asociația Mozaic Comunitar, antrenând zeci de voluntari în numeroase proiecte sociale, educative şi de mediu. Îi place să călătorească şi se inspiră în organizarea evenimentelor sale din exemplele de bune practici comunitare europene.

Cristina Toma Cochinescu consideră că pentru asigurarea unui climat de siguranță şi confort pentru generațiile viitoare, este esențială colaborarea dintre membrii comunității, mediul antreprenorial şi administrația publică.

"Ploieştiul nostru merită mai mult şi avem fiecare zi la dispoziție pentru a pune la loc cărămizile care se desprind din clădirile istorice, pentru a reface pavajul spart care ne împiedică să ne plimbăm în siguranţă şi pentru a construi locuri de joacă în care copiii noştri să strângă amintirile cele mai plăcute.

Îmi pasă de oraşul ăsta, îl iubesc, în ciuda mirării celor care nu înțeleg de ce aleg să trăiesc aici.

Vreau să îmi cresc copiii acasă, într-un oraş frumos, cu oameni educați, cu o administrație îndreptată spre soluții şi să le ofer acestora un viitor cinstit, să fie mândri că sunt ploieşteni şi să contribuie, alături de o întreagă generație, la dezvoltarea lui curată.

Am alături o echipă de consilieri cinstiți, incoruptibili, care sunt specialişti în domeniile profesionale în care activează.

Ploieştiul este un oraş frumos, dar foarte bolnav. Pot să aleg să îl părăsesc sau pot să pun umărul pentru vindecarea lui", se arată în materialul de prezentare al Cristinei Cochinescu, candidat la Primărie Ploiești din partea Partidului România ECO - Echitate, Comunitate, Onestitate.

Citește și TOCURI PE BICICLETE: ELEGANȚĂ ȘI CULOARE ÎN MIȘCARE, PE 27 APRILIE, ÎN PLOIEȘTI

Back To Top