Améliorer activement la puissance masculine et n est pas seulement appelé cialis 10mg prix. La qualité européenne actuelle est peu coûteuse.

USR
Categorie: Actual

USR Prahova critică, prin intermediul unui comunicat de presă, modul în care au fost alocate fondurile către localități în ședința Consiliului Județean Prahova.

„Potrivit organizației prahovene a USR, președintele suspendat al CJ Prahova, Iulian Dumitrescu, și-a ținut promisiunile și le-a făcut cadou aproape 37 milioane de lei primarilor care au ignorat acuzațiile ce planează asupra sa și au semnat scrisoarea de susținere a candidaturii acestuia pentru un nou mandat.

S-a întâmplat astăzi, din a doua încercare, când consilierii județeni liberali și cozile lor de topor au votat acordarea a sute sau chiar milioane de lei localităților cu primari aleși pe liste PNL sau racolați de curând de această formațiune. Astfel, au primit sume consistente localități precum Câmpina, Comarnic, Breaza sau Valea Călugărească, în vreme ce municipiul Ploiești nu a primit niciun leu.

Decizia a stârnit un adevărat scandal în Consiliul Județean, unde PSD și-a trimis prefectul și parlamentarii pentru a împiedica adoptarea acestei hotărâri. Colegii de coaliție ai PNL, reprezentanții PSD, au reclamat că 90 la sută dintre bani alocați azi au drept destinație fiefurile liberale, dar s-au lovit de reproșurile partenerilor, care le-au amintit că au procedat la fel când s-au aflat la putere. Consilierii județeni USR au arătat că inițiatorii propunerii nu au organizat nici un fel de consultări sau dezbateri cu grupurile politice din Consiliul Județean, iar criteriul de acordare a acestor sume este evident discreționar. În aceste condiții, a explicat liderul de grup Cătălin Ignat, USR nu a votat proiectul, unul care nu are în vedere binele comunităților, ci interesele electorale ale primarilor în funcție”, se arată într-un comunicat de presă al USR Prahova.

Citește și Scandal monstru în ședința Consiliului Județean Prahova. „Ne batem pe ciolan, pe bani”

Back To Top